Au început testările RO-ALERT


Testările sistemului RO-ALERT au început astăzi prin verificarea transmiterii mesajelor de avertizare către anumite celule de telefonie mobilă din București.

Telefoanele aflate în aria de acoperire a zonelor testate și care aveau testată această opține configurată au recepționat mesajul de test ”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. DSU-IGSU.” Modul de afișare și sunetul mesajului de avertizare sunt diferite în funcție de modelul telefonului mobil.

Informațiile privind modul în care Sistemul RO-ALERT va fi operaționalizat vor fi comunicate după realizarea testărilor la nivel național.

Mai mult decât atât, în perioada următoare vor fi puse la dispoziția publicului informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și operatorul de telefonie mobilă, pentru recepționarea mesajelor de avertizare.

Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *