Dezvoltarea parteneriatului moldo-român în situații de urgență


Astăzi, 23 august, Secretarul de stat din cadrul MAI, dr. Raed Arafat, șeful DSU, și inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan-Paul Iamandi, au fost prezenți în Republica Moldova, la invitația înalților oficiali moldoveni în contextul dezvoltării parteneriatului moldo-român în situații de urgență.

O primă întâlnire a avut loc la sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI din Republica Moldova în contextul unei întrevederi de lucru privind dezvoltarea proiectului Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare în Republica Moldova, dar și inițiativa de construire a unui serviciu integrat a situațiilor de urgență.

În cadrul acestei prime întâlniri, oficialii români au fost întâmpinați de Viceprim–ministru, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, domnul Andrei Năstase și şeful IGSU al Republicii Moldova, domnul general–maior Mihail Harabagiu.

În urma discuțiilor, oficialii au susținut un briefing de presă, la care au vorbit despre realizări, dar și proiecte de viitor. Ambele părți au menționat despre prelungirea protocolului pe linie aviatică semnat în anul 2014 care urmează să funcționeze în următorii 5 ani, iar în baza documentului, Republica Moldova se bucură de sprijinul României în special la capitolul capabilități de salvare pe cale aviatică implementate pentru cetățenii Republicii Moldova.

Oficialii au discutat despre programul deja aprobat în care este implicat Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Inspectoratul General al Aviației din România dar și Ministerul Sănătății și Protecției Sociale, ce prevede dotări pe linia SMURD , dar și modernizarea de unități primare la Chișinău și Bălți. Mai mult, au fost discutate aspecte în contextul lansării unui proiect pilot în zona de sud, Cahul.

Dezvoltarea Serviciului SMURD în sudul țării, care va crește calitatea serviciilor oferite, va reduce timpul de răspuns în situații de risc și va funcționa pentru salvarea sănătății și vieților cetățenilor. În cadrul briefingului, doctorul Raed Arafat a menționat că serviciul de urgență din Republica Moldova evoluează rapid și are rezultate foarte bune. Mai mult, secretarul de stat a specificat că în scurt timp în țara noastră urmează să ajungă echipe de experți care vor contribui la edificarea rezultatelor pentru oameni.

Viceprim – ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase a mulțumit oficialului din România pentru susținerea în implementarea proiectului SMURD II în Republica Moldova. Totodată cele două părți au convenit să intensifice cooperarea în privința intervențiilor transfrontaliere terestre, pentru a eficientiza acțiunile specifice pe ambele maluri ale Prutului.

Cea de a doua întâlnire a avut loc sediul Guvernului Republicii Moldova, unde au fost purtate discuții între Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu și Secretarul de stat, Dr.Raed Arafat.

Discuțiile au vizat modalitățile de intensificare a cooperării dintre subdiviziunile de situații de urgență din Republica Moldova și România și de asemenea  continuarea proiectului SMURD II care va fi lansat în luna septembrie, anul curent. SMURD II prevede o serie de măsuri, inclusiv reconstrucția și operaționalizarea a două puncte de operare SMURD în localitățile Ungheni și Cantemir, precum și construcția a patru platforme autorizate de aterizare-decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a 4 spitale din țară, la Chișinău, Bălți și Cahulz

Premierul Republicii Moldova a salutat implicarea în crearea unei zone mai sigure de cooperare transfrontalieră România – Moldova, prin îmbunătățirea infrastructurii SMURD și creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *