Distincții acordate principalilor reprezentanți ai DSU și IGSU de către Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, cu ocazia celebrării a 10 ani de EU-MODEX


Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, în semn de recunoștință pentru meritul și sprijinul oferit de către statul român în vederea susținerii programului de exerciții al Comisiei Europene – EU-MODEX, a acordat patru distincții principalilor reprezentanți ai instituțiilor din România direct implicate în acțiunile continue de pregătire și perfecționare a echipelor de intervenție în caz de dezastru, derulate de Comisia Europeană, sub egida EU-MODEX.

În contextul aniversării a 10 ani de exerciții EU-MODEX, cele patru distincții au fost acordate secretarului de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, directorului general al Direcției Generale Urgențe Medicale din cadrul DSU, dr. Călin Alexandru, inspectorului general al IGSU, general maior Dan-Paul Iamandi și prim adjunctului inspectorului general al IGSU, colonel Cristian Radu.

Reamintim faptul că în anul 2018, România, prin Departamentul pentru Situații de Urgență a găzduit Exercițiul Internațional EU-MODEX 2018, fiind completat de realizarea celui mai important și complex exercițiu național, “SEISM 2018”, care și-a propus antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare și răspuns, la nivel local, regional și național, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple.

Programul MODEX din București a fost un exercițiu axat pe coordonarea și colaborarea modulelor medicale (EMT 1-3, AMP, MEDEVAC).

EU-MODEX este unul dintre cele mai importante exerciții derulate sub egida mecanismului de protecție civilă al Uniunii. În ultimul deceniu, EU-MODEX a evoluat, s-a dezvoltat și continuă să se adapteze situațiilor iminente care pot apărea, pe zona situațiilor de urgență. Acțiunile continue de pregătire și perfecționare a echipelor de salvare au evoluat treptat, datorită eforturilor uriașe și a muncii întreprinse de toți experții implicați în protecție civilă, din Europa și nu numai.