Elicoptere noi pentru salvatori!


Elicoptere noi pentru salvatori!

Astăzi, în prezența prim-ministrului Guvenului României, doamna Viorica Dăncilă, a fost semnat Acordul-cadru de furnizare a unor elicoptere ușoare, echipate corespunzător pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile. Proiectul este finanțat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni și are ca obiectiv achiziționarea, în total, a 10 elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare.

În prima etapă, vor fi achiziționate patru elicoptere ușoare multifuncționale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziționate alte șase.

Proiectul Viziune 2020 este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și are drept obiectiv dotarea cu tehnică de intervenție, în scopul reducerii timpului de răspuns în situații de urgență și asigurarea unei reacții rapide și eficiente la dezastre a echipajelor de intervenție. Proiectul presupune trei paliere de dezvoltare prin achiziționarea tehnicii care să susțină intervențiile în mediile aerian, terestru și maritim.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost desemnat unitate de achiziții centralizată pentru achiziția de elicoptere ușoare, medii și grele, precum și a unui simulator de zbor destinat Inspectoratului General de Aviație, necesare pregătirii și executării misiunilor în situații de urgență.

👉🏼Detalii suplimentare: http://gov.ro/ro/stiri/mai-va-beneficia-de-noi-elicoptere-pentru-operatiuni-medicale-i-de-cautare-salvare

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *