Cum se utilizează autoinjectorul “Epipen”


ANAFILAXIA este o reacție alergică severă generalizată care survine brusc în contactul/aproprierea cu un alergen și poate cauza moartea.

Principalele cauze ale Anafilaxiei sunt:

  • Alergenii din alimente (lapte, ouă, nucifere, cereale care conţin gluten, etc.)
  • Medicamente (cele mai întâlnite sunt antibioticele, antiinflamatoarele, etc.)
  • Venin de insecte (albine, viespi), şi altele

Simptomele sugestive ale reacţiei alergice de debut:

  • înroșirea pielii, erupții urticariene
  • mâncărimi la nivelul pielii, buzelor, limbii, palmelor, tălpilor, organelor genitale
  • strănut, nas curgător/înfundat, răgușeală

Simptomele și semnele  întâlnite în anafilaxie diferă de la caz la caz și se pot derula în diverse combinații:

  • umflarea buzelor și limbii
  • respirație zgomotoasă, respirație șuierătoare, tuse iritativă
  • dificultăți de înghițire,
  • puls accelerat sau scăzut, palpitaţii, scăderea tensiunii arteriale, șoc
  • senzație de nelinişte, amețeală, confuzie, pierderea stării de conștiență.
  • dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree.

Ce este autoinjectorul „EpiPen”?

Potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (Autorizaţia de punere pe piaţă nr. 6111/2014/01-02), EpiPen-ul este un stilou autoinjector conceput pentru a fi utilizat cu ușurință de către persoane fără pregătire medicală, în tratamentul de urgență al anafilaxiei.

Pentru copiii cu greutate corporală între 15 Kg și 30 Kg este disponibil EpiPen 150 micrograme sau EpiPen junior, (stilou de culoare verde). Pentru persoanele cu greutate corporală mai mare de 30 kg este disponibil EpiPen 300 micrograme (stilou de culoare galbenă). Administrarea la copii cu greutate sub 7,5 kg nu este recomandată, decât în cazuri în care este amenințată viața și sub control medical.

Nu există niciun motiv cunoscut pentru care nu trebuie să se utilizeze EpiPen în timpul unei situații de urgență de anafilaxie.

Instrucțiuni privind utilizarea autoinjectorului EPIPEN pot fi accesate AICI

Materialele video de instruire vor fi adaugate în curând pe această pagină