Exercițiul interinstituțional CONCORDIA 19


Luni, 7 octombrie, la sediul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General VirgilB ădulescu” din Miercurea Ciuc, a avut loc ceremonia de deschidere a Exercițiului interinstituțional CONCORDIA 19.

La activitate au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale,
Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum și ai autorităților publice locale.
Prezent la ceremonie, generalul-locotenent Daniel Petrescu, locțiitorul șefului
Statului Major al Apărării a subliniat: „Păstrăm ca o caracteristică comună acest
caracter interinstituţional şi dorinţa de a ne pregăti împreună. Observăm în acest an o extindere a locurilor unde sunt dispuşi militarii care acţionează în cadrul exerciţiului:
Bucureşti, Bacău, Târgu Mureş, unităţile militare din judeţele Harghita şi Covasna, şi, în acelaşi timp, şi o extindere a spectrului ameninţărilor pe care dorim să le contracarăm –
şi menţionez aici includerea Centrului de Excelenţă din cadrul Academiei Tehnice
Militare şi a Comandamentului Apărării Cibernetice, privind contracararea ameninţărilor
care se manifestă în domeniul cibernetic. Este un lucru bun, este un lucru îmbucurător,
în special această cooperare interinstituţională. Folosesc acest prilej pentru a evidenţia
că desfăşurăm un exerciţiu tactic care transmite un mesaj strategic – acela că suntem
pregătiţi să ne facem datoria împreună;.
În cadrul CONCORDIA 19, cooperarea interinstituțională implică acțiuni CIMIC
(cooperare civili-militari) desfășurate la nivel local, exerciții tactice menite să dezvolte
coeziunea între structurile implicate, astfel încât capacitatea de răspuns a acestora în
situații specifice să atingă nivelul maxim de eficacitate.
Fiecare structură implicată își va testa nivelul de operativitate prin desfășurarea
unor secvențe tactice de instruire etapizată – apărare CBRN, contracararea atacurilor de
tip CYBER, precum și intervenția medicală specializată.
Structurile din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională se
bazează pe o concepție modernă de organizare, adaptată la realitățile socio-
economice, care dispune de resurse materiale, umane și financiare.
Tot în cadrul Exercițiului interinstituțional CONCORDIA 19, timp de cinci zile,
Caravana SMURD ,,Fii pregătit” desfășoară activități specifice de predare a cursurilor
de prim ajutor pentru publicul larg.
Astfel, luni și marți, în intervalul 09.00 – 17.00, caravana se află în Miercurea
Ciuc, în fața Casei Artei din municipiu, unde instructorii formatori ISU Harghita din

cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al MAI și specialiști ai Serviciului
Medicină Operațională din MApN colaborează pentru a-i informa pe cetățenii care trec
pragul caravanei în acordarea primului ajutor în situații de urgență. Traseul caravanei
continuă în județele Harghita și Covasna: miercuri, aceasta va fi în Sfântu Gheorghe, joi
în Odorheiu Secuiesc și vineri în Gheorgheni.
***

Aproximativ 500 de militari din Ministerului Apărării Naționale, Ministerul
Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază și
Serviciul de Telecomunicații Speciale participă, în perioada 7-13 octombrie 2019, la
exercițiul interinstituțional CONCORDIA 19, în mai multe locații din județele Covasna și
Harghita, precum și municipiul București.
Această etapă de instruire interinstituțională, condusă de Statul Major al Apărării,
are ca obiectiv principal dezvoltarea relațiilor de cooperare, precum și exersarea
tehnicilor, tacticilor și procedurilor de acțiune în comun ale instituțiilor din compunerea
Sistemului Național de Apărare, Ordine publică și Securitate Națională.
Planul activităților exercițiului CONCORDIA 19 include o serie de secvențe în
care sunt implicați militari din structurile de vânători de munte, CIMIC, apărare CBRN,
medicină operațională, apărare cibernetică, alături de structuri specializate din cadrul
MAI, SRI, SPP și STS.