Exercițiul SEISM 2018 – ziua a doua


De la declanșarea exercițiului ”SEISM 2018” și până în această seară, conform scenariului, s-au înregistrat peste 3.ooo de persoane decedate, peste 5.000 de persoane rănite, aproximativ 40.000 persoane fără adăpost, 35.000 fără electricitate şi 45.000 fără apă potabilă.     De asemenea, au fost afectate peste 3.900 clădiri (380 distruse total, 1.400 distruse parţial, iar 2.200 sunt improprii pentru locuit).  În plus, 5 spitale din Bucureşti au fost distruse de cutremur, 22 spitale au fost distruse parţial, iar 8 au fost avariate însă au rămas funcţionale.      Reamintim faptul că, la ora 14.00, în scenariul exerciţiului ”SEISM 2018” a fost introdusă o replică a cutremurului, având  magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, care a afectat, cu precădere, municipiul  București.      Ca urmare a acestui fapt, echipele de intervenție au derulat, pe parcursul întregii zile, o serie de activități dintre care amintim: • recunoașterea și evaluarea situației în teren, inclusiv cu sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație al MAI • solicitare de suplimentare a forțelor din București cu echipe de căutare salvare (inclusiv alpiniști de intervenție) din județele Vrancea, Brașov, Constanța, Călărași, Buzău și Argeș.  • operaționalizarea taberelor de sinistrați de la Afumați și din Voluntari care au, în total, o capacitate 600 de persoane (300/tabără) • instalarea taberei de sinistrați de pe Arena Națională, formată din module provenite din județele Timiș, Hunedoara, Cluj și Mureș • solicitare de suplimentare a personalului medical, 8 medici de la Timișoara ajungând, în această seară, în București, cu o aeronavă • montarea a două posturi medicale avansate, provenite de la Tulcea și Cluj, la Spitalul Universitar din București (după replică, un număr foarte mare de persoane s-a prezentat, într-un timp scurt, la această unitate medicală, fapt ce a impus o asemenea abordare, pentru gestionarea corespunzătoare a situației)     În cea de-a doua zi de desfășurare a  exercițiului, efectivele de jandarmi mobilizate au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică în zonele special amenajate ca tabere de sinistrați, precum și în cele destinate acordării îngrijirilor medicale pentru persoanele rănite. Totodată, jandarmii au asigurat măsurile de protecție pentru deplasarea în siguranță a convoaielor umanitare venite în sprijin din străinătate.     Totodată, echipe ale poliției judiciare și criminaliști au efectuat cercetarea locului faptei în site-urile în care s-a desfășurat exercițiul. Au fost ridicate probe și au fost desfășurate investigații în vederea identificării persoanelor rănite, decedate sau dispărute.      Reamintim faptul că, încă de ieri, pentru respectarea procedurilor specifice într-o situație precum cea simulată prin acest exercițiu, a fost activată linia TELVERDE dedicată aparținătorilor persoanelor dispărute și rănite. Această linie telefonică este deservită de personal specializat – psihologi și asistenți sociali.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *