Mesajul sefului DSU, dr. Raed Arafat, cu prilejul Zilei Pompierilor Români


13 septembrie – 169 de ani marcați de actul eroic al pompierilor militari, lupta dusă în Dealul Spirii. Și după toți acești ani, pompierii și-au păstrat valorile civice și morale, de a fi alături, permanent, de semenii lor, în unele cazuri chiar cu prețul vieții.

În tot acest timp, arma pompierilor a trecut prin nenumărate evoluții și transformări majore care au apropiat-o tot mai mult de cetățeni, consolidând sentimentul de securitate în rândul populației.

Direcția în care am acționat a fost aceea de a întări capacitatea de răspuns în salvarea de vieți. Dotarea structurilor cu echipamente și pregătirea personalului au reprezentat prioritățile noastre.

Prin accesarea fondurilor europene, cu sprijinul Guvernului României și a conducerii MAI, IGSU a beneficiat de un amplu program de dotare cu vehicule de transport si echipamente de intervenție. Anul acesta, 600 de milioane de euro din fonduri europene, suplimentare față de cele deja accesate, sunt disponibili pentru a continua modernizarea IGSU și nu numai.

Iar acest lucru nu ne oferă decât garanția că vom fi și mai pregătiți în oferirea unui răspuns eficient în situații de urgență. D

ar acest lucru ne și obligă să depunem toate eforturile pentru a ne păstra încrederea de care ne bucurăm din partea românilor.Responsabilitățile dumneavoastră s-au extins de la an, la an. Astăzi interveniți la incendii, salvări pe mare, inundații, intemperii, până la cazuri medicale de urgență și accidente colective, fără a vă fi impusă o limită în ceea ce privește implicarea dumneavoastră atunci când este nevoie de sprijin.

Dezvoltarea instituțională nu presupune doar achiziții de tehnică. Presupune și pregătirea personalului și tocmai de aceea, anul acesta am reușit să învățăm de la cei mai buni în domeniul situațiilor de urgență, Federal Emergency Management Agency, prin cursurile organizate în România.

Mai mult decât atât, sunt în curs de accesare, prin programe europene, fonduri, în valoare de 40 de milioane de euro, ce vor fi alocate strict pregătirii personalului.

De asemenea, conceptul de dezvoltare presupune și implicare instituțională în organizarea unor evenimente de anvergură. Numai anul acesta am arătat lumii întregi că avem capacitatea și capabilitățile de a organiza evenimente de amploare. Seminarul NATO din luna martie, susținut la București, și Campionatul Mondial de Descacerare și Prim Ajutor de la Târgu-Mureș sunt dovezi clare în acest sens.

Stimați colegi, ofițeri, maiștri militari, subofițeri și voluntari, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, cu implicare și profesionalism, cu fiecare misiune îndeplinită, pentru toate momentele dificile pe care ați reușit să le depășiți!

Vă urez, cu ocazia acestei zile aniversare, mult succes, cât mai multe împliniri, sănătate şi bucurii alături de cei dragi!

La mulți ani!

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>