Portret de salvator / Femeia salvamontist, salvator din peșteră, paramedic, instructor-formator, viitoare mamă și… uneori “pansament pentru sufletul celor aflați în suferință”


Sunt oameni care nu precupețesc niciun efort pentru salvarea vieții semenilor. Sunt oameni care ridicăfaptele de compasiune la rang de meserie de onoare, sunt oameni care, dacăar avea un nou început, ar alege, fărănicio ezitare, să fie ceea ce sunt acum: #SALVATORI.

Fie că sunt medici, asistenți, la serviciile de #ambulanță, la unitățile de primire a urgențelor din #spitale, operatori 112, în directă legătură cu oamenii care au nevoie de ajutor, paramedici în #SMURD – #ISU, salvatori montani, conductori de câini salvatori din avalanșă ori de sub dărâmături sau voluntari, cu toții au un singur crez: să salveze vieți.

Portretele din aceste zile sunt cu și despre doamne, despre femeile salvatori, despre acele reprezentante ale sexului frumos deprinse și cu delicatețea, grația și sensibilitatea, dar și cu munca, adesea grea, specifică îndeosebi bărbaților. 

Adina Vietorisz are numai 29 ani, dar a ridicat salvarea vieții semenilor la rang de țel al vieții personale. Este angajată a Serviciului Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor. Este salvator montan din anul 2007, salvator din mediul subteran speologic, paramedic,  formator si instructor în speologie în cadrul Serviciului Judetean Salvamont Salvaspeo Bihor.

Avea numai 17 ani când a început școlile naționale Salvamont. A crescut odată cu echipa și, între timp, cum a absolvit și ASE-ul la Universitatea din Oradea, a devenit și economist la Salvamont.

Acum, chiar dacă este însărcinată în șapte luni, Adina este permanent prezentă în misiunile de salvare.

(FOTO: ADINA ESTE ÎN MIJLOCUL GRUPULUI DE COLEGI)

A schiat până acum două săptămâni și niciun efort pentru salvarea semenilor nu i se pare prea mare.

Mărturisește că nimic nu i se pare greu atunci când este la serviciu, nu refuză nicio misiune, oricât de grea ar fi aceasta, iar faptul că este femeie o ajută atunci când relaționează cu rudele celor aflați în suferință.Recunoaște că pentru meseria pe care o are e necesară o bună condiție fizică. A făcut volei de performanta câțiva ani, iar acum continua să se mențină: “Dacă nu ai condiție fizică bună devii la rândul tău o victimă, o povară pentru colegi”.

 

INTERVIU


De ce ați ales această meserie? Dacă ar fi să alegeți din nou ce meserie ați alege?

Am ales această meserie din pasiune pentru munte, pentru natură, dar mai ales din dorința de a ajuta oamenii aflați în situații-limită. 

Sper ca prin experiența acumulată pe parcursul anilor de muncă de teren să îi ajut și pe alții să descopere frumusețea acestei meserii, bucuria pe care ți-o aduce acordarea ajutorului atunci când cineva are nevoie de el.

De ce ați ales să lucrați în medicina de urgență? 

 

Pentru că sunt o persoană activă căreia nu îi place rutina. În activitatea de salvare montană nu există monotonie. 
Fiecare caz e diferit așa că trebuie mereu să fim în gardă și să ne adaptăm la condițiile pe care le găsim la locul accidentului. 

Întotdeauna mi-a plăcut munca în echipă iar în această meserie ai parte din plin de acest lucru. 

În ciuda efortului fizic și psihic pe care îl depunem cu toții în timpul unei intervenții, satisfacția ducerii la bun sfârșit cu succes a acțiunii de salvare este ceea ce ne face să mergem mai departe.

Cu ce vă mândriți cel mai mult din activitatea dumneavoastră?

Cel mai mult mă mândresc cu echipa Salvamont- Salvaspeo din care am onoarea să fac parte și cu oamenii care m-au format în acest domeniu. 

Lucrez împreună cu salvatori pasionați de ceea ce fac și dornici să se perfecționeze continu. Nu am ce să îmi doresc mai mult de atât.

Relatați-ne câteva cazuri în care ați intervenit și care v-au solicitat uman, profesional, personal. Cazuri limită, intervenții de succes în situații speciale de urgență? Cum ați intervenit? 

Unul din cele mai solicitante cazuri la care am intervenit împreună cu colegii mei a fost un accident într-o peșteră verticală din Apuseni. 

Un speolog polonez a alunecat pe ghețarul ce se afla în aven și a căzut aproximativ 30 de metri oprindu-se într-un perete al peșterii. 

Cunoscând foarte bine această peșteră, am realizat că trebuie să intervenim foarte repede deoarece pe lângă leziunile suferite de accidentat, hipotermia era un pericol mare în acesata situatie. Accidentatul aștepta pe un ghețar sosirea salvatorilor.

A fost o intervenție solicitantă atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Viața accidentatului depindea de rapiditatea și eficacitatea intervenției noastre.

Am ajuns la el, am imobilizat accidentatul, l-am pus în targă și am început evacuarea acestuia. În peșteră, totul a mers foarte bine însă cand am ajuns la suprafață urmau alte obstacole de trecut pentru transportarea acestuia pe un teren foarte accidentat până la ambulanță. 

Și pentru ca niciun accident nu se întamplă pe vreme bună… pe tot parcursul transportului accidentatului a plouat torențial. Noapte, ploaie, ceață, frig, oboseală, o combinație nu tocmai bună, dar salvatorii montani sunt obișnuiți cu astfel de intervenții.

A fost o intervenție grea, solicitantă, cu o presiune mare asupra salvatorilor însă totul s-a terminat cu bine. Câteva săptămâni mai târziu, bărbatul a transmis salutări și, citez, “mii de mulțumiri echipei”.

Cum ați gândit și cum v-ați simțit în momentul intervenției?

În momentul intervenției, m-am simțit sigură pe mine, cunoscând foarte bine atât zona cât și peștera. Am avut încredere în coechipierii mei. Lucrăm de mulți ani împreună. Știm fiecare ce avem de făcut.

Cele mai mari emoții le-am avut până am ajuns la accidentat. Sperăm din tot sufletul ca starea acestuia să fie una cât de bună se poate în acele împrejurimi nu tocmai prietenoase. Din fericire, așa a și fost, în ciuda durerilor mari cauzate de multiplele fracturi suferite. 

Bucuria încheierii cu succes a acțiunii de salvare a compensat toată oboseala acumulată într-o noapte ploioasă și friguroasă de întreaga echipă.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *