Pregătiri pentru Vigorous Warrior ’19, cel mai mare exercițiu medical al NATO, programat să aibă loc în România în aprilie 2019


Academia Medicală Bundeswehr din München a găzduit, în perioada 26-30 noiembrie 2018, seminarul pilot de simulare medicală pentru exercițiile medicale militare. (SURSĂ ARTICOL ȘI FOTO: www.coemed.org)

Seminarul a fost organizat de Centrul de Excelență pentru Medicină Militară (MilMedCoE), sub conducerea medicilor de urgență dr. Daniel Aron (MilMedCoE), dr. Daniel Power (CAN), dr. Melinda Gal (UPU-SMURD Mureș), dr. Alin Suciu (UPU-SMURD Bihor) și asistent șef principal Brigitte Barthe, cu participarea unor manageri medicali din 12 țări.

Legendă foto: Participanții la seminar care au primit cursuri practice (fotografie: Wolfgang Diedrich, Academia Medicală din Bundeswehr)

Unul dintre obiectivele principale acestui seminar a fost pregătirea pentru Vigorous Warrior, cel mai mare exercițiu medical al NATO, programat să aibă loc în România, în prima parte a lunii aprilie în 2019.

Obiectivul principal al instruirii a vizat rolul managerului de caz medical, acela de a include componenta medicală în exerciții militare într-un mod cât mai realist și stimulativ.  Un manager de caz medical trebuie să însoțească un pacient în cadrul unui exercițiu (jucător de rol) pe tot circuitul medical și să se asigure că echipele medicale acționează așa cum ar proceda cu un pacient adevărat.

(SURSĂ ARTICOL ȘI FOTO: www.coemed.org)

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *