Președinția României la Consiliul UE / Eveniment DSU și IGSU: „Pregătirea la dezastre cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact major – Direcții viitoare”


În contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în perioada 30 – 31 ianuarie 2019, s-a desfășurat, la București, primul eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Acesta a avut forma unui atelier de lucru cu tema „Pregătirea la dezastre cu probabilitate redusă de producere, dar cu impact major (High Impact Low Probability – HILP) – Direcții viitoare”.

Discuțiile au vizat asigurarea răspunsului la aceste situații de urgență complexe, având în vedere perspectiva implementării noilor prevederi ce vor modifica Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind un Mecanism de Protecție Civilă al Uniunii.

Evenimentul a reunit experți ai structurilor de protecție civilă sau intervenție în situații de urgență din Statele Participante la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii (28 de state membre UE, precum și din Macedonia, Muntenegru, Norvegia, Serbia și Turcia).

O contribuție substanțială la discuții a fost adusă și de specialiștii  UNISDR (Oficiul Națiunilor Unite pentru Reducerea Riscului la Dezastre), NATO si  SUA, precum și cei din cadrul direcțiilor de specialitate ale Comisiei Europene (DG ECHO – Direcția Generală pentru Protecție Civilă și Operațiuni de Ajutor Umanitar, DG HOME – Direcția Generală pentru Migrație și Afaceri Interne, JRC –Centrul Comun de Cercetare).

În cadrul atelierului de lucru, discuțiile s-au concentrat pe identificarea posibilităților de creare a unei abordări comune la nivel european a dezastrelorde tip HILP, de identificare a capabilităților de intervenție necesare, dar și pe importanța și modul activării Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii în răspunsul la aceste urgențe.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *