Situația hidrometeorologică în intervalul 3.02.2020 ora 07:00 – 4.02.2020 ora 07:00


Situația hidrometeorologică în intervalul 03.02.2020 ora 07.00 – 04.02.2020 ora 07.00

1. Situația meteorologică* – ANM a emis 1 atenționare meteorologică COD GALBEN valabilă în intervalul 03.02.2020 ora 10.30 – 03.02.2020 ora 23.00 pentru 27 județe ( AB, AG, AR, BC, BH, BN, BV, BZ, CJ, CS, CV, DB, GJ, HD, HR, MH, MM, MS, NT, PH, SB, SJ, SM, SV, TM, VL și VN), ce a vizat intensificări ale vântului și cantități de precipitații îndeosebi în zona montană înaltă și 20 atenționări/avertizări de fenomene meteorologice imediate dintre care 3 avertizări COD PORTOCALIU pentru 4 județe ( CS, HD, NT și SV) ce au vizat  intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce au atins temporar 100 – 120 km/h, ninsoare viscolită ce a determinat reducerea vizibilități și 17 atenționări COD GALBEN pentru 22 județe ( AB, AG, BV, CL, CT, CV, DB,  DJ, GJ, GL, GR,  IL, MH, MS, OT, PH, SB, TL, TR, VL, VN și VS) ce au vizat intensificări locale ale vântului care la rafală au atins 55 – 65 km/h.

2. Situația hidrologică- INHGA a emis 1 avertizare hidrologică ce cuprinde: 

– COD GALBEN valabil în intervalul 03.02.2020 ora 14.00 – 05.02.2020 ora 12.00 ce vizează scurgeri importante pe versanți,torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și niveluri ce pot duce la depășiri ale cotelor de atenție_ pentru râuri din 10 județe ( AB, BH, BN, CS, CJ, HD, MM, SJ, SM și TM_);

– COD PORTOCALIU valabil în perioada 03.02.2020 ora 14.00 – 05.02.2020 ora 06.00 ce vizează scurgeri importante pe versanți,torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, creșteri de debite și niveluri ce pot duce la depășiri ale cotelor de inundație_ pentru râuri din 3 județe ( AB, BH și CJ ).

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate au fost înregistrate efecte, astfel:

1. Județul BISTRIȚA – NĂSAUD

– în loc. Rebra s-a intervenit pentru detonarea unui zăpor format pe râul Rebra, iar circulația rutieră pe DJ 172G a fost temporar blocată; 

– pe DJ 172 circulația rutieră a fost temporar îngreunată deoarece râul Zagra a ieșit din matcă și a inundat partea carosabilă.

2. Județul CONSTANȚA

– din cauza vântului puternic au fost suspendate temporar manevrele în porturile Constanța Sud și  Midia, la momentul raportării acestea fiind deschise.

3. Județul CLUJ

– în loc. Poiana Horea zăpoarele formate pe râul Beliș au cauzat revărsări și au inundat 8 case, 2 anexe, 2 podețe și 10ha (fâneață).

4. Județul HARGHITA

– în loc. Toplița s-a intervenit pentru îndepărtarea unui zăpor format pe pârâul Vale care a afectat 2 podețe și 2 curți;

4. Județul Mureș

– în loc. Ibănești s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 beciuri.

6. Județul OLT

– în loc. Caracal s-a intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil;

7. Județul TELEORMAN

– pe DJ 504 circulația rutieră a fost temporar blocată din cauza unui copac căzut pe carosabil;

– în mun. Alexandria s-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție ale acoperișului unui imobil.

Au fost operaționale grupele operative la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ale județelor Hunedoara și Alba.

La momentul raportării nu sunt intervenții în desfășurare

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *