Vizită de lucru privind verificarea modului de funcționare a Centrului Municipal Integrat pentru Situații de Urgență


Primarul General, Gabriela Firea, împreună cu Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, Secretarul de Stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgentă dr. Raed Arafat, și șefii instituțiilor curesponsabilităti în domeniul situațiilor de urgentă, au efectuat astăzi o vizită de lucru la Centrul Municipial Integrat pentru Situații de Urgență, (CMISU) pentru a verifica modul de funcționare al acestui obiectiv de investiții.

Primarul General, Gabriela Firea: “Mă bucur că în sfârșit acest Centru Municipial Integrat pentru Situații de Urgență este operațional!

Am preluat acest proiect doar la nivel de clădire, l-am dotat cu echipamente ultramoderne, iar în prezent este pus la dispoziția serviciilor de urgență.

Aș dori să sublinez faptul că inițial, acest Centru a fost proiectat pentru a funcționa numai în situații de urgență, adică de cel mult câteva ori pe an. Având în vedere că este dotat cu echipamente IT și de comunicații de ultimă generație, am luat decizia, împreună cu instituțiile și serviciile implicate în procesul de gestionare a situațiilor de urgentă din București și Ilfov, ca acest obiectiv să devină un centru unic de comandă, care să funcționeze 24/24, și în situații de rutină. Pentru această măsură, am răspuns prompt solicitărilor venite din partea agențiilor și am făcut toate reconfigurarile necesare, am suplimentat dotările, astfel încât actvitatea acestora să se poată desfășura în cele mai bune condiții.

Astfel, încă din data de 11 iunie, ISU București-Ilfov și SMURD și-au mutat aici dispeceratele, iar în cel mai scurt timp va fi relocat și dispeceratul Serviciului de Ambulanță. Centrul va beneficia de asemenea și de câte un dispecer de la Poliția Română, Poliția Locală și Jandarmerie”.

La rândul său, Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a dat asigurări că va întreprinde toate măsurile necesare astfel încât Serviciul de Ambulanță să se poată mută în noul Centru cât mai curând, iar Secretul de Stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat a declarat că prin mutarea dispeceratelor în acest sediu, activitatea de gestionare a situațiilor de urgență a fost optimizată, și că tot aici va funcționa și Centrul de perfecționare a dispecerilor pentru jumătate din România.

În perioadă 11-18 iunie s-au preluat 5220 de apeluri de urgentă, cu o medie de 746 de apeluri pe zi.

Centrul Municipial Integrat pentru Situații de Urgență, (CMISU) situat în Șoseaua Cotroceni nr. 34 din sectorul 6, are o suprafața totală de 6061,75m² și este structurat pe trei niveluri.

CMISU cuprinde următoarele spații, pe categorii de destinație:

  • Spații funcționale: sala operațională, sala Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, sala secretariatului tehnic, sala grupurilor de specialiști, spații pentru birouri personal operativ, logistic și IT, sala multifuncțională, sala pregătire operativă, sala pentru odihnă personal operativ, sala de presă;
  • Spații auxiliare: scări de acces, grupuri sanitare, oficii și spații pentru servirea mesei.
  • Spații tehnice: sala serverelor, sala personalului IT și de întreținere, spații dedicate utilităților, parcări.

O altă componența a proiectului este Sistemul Informatic Integrat care stă la bază centrului de comandă și control. Acesta asigură coordonarea centralizată a instituțiilor implicate, făcând posibilă vizionarea tuturor resurselor disponibile pe stațiile de lucru și pe un ecran unic de mari dimensiuni (video-wall), situat în sala operațională.

Sistemul informatic comunică și cu următoarele sisteme:

  • Sisteme externe: Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgentă (112), Sistemul de Management Informațional pentru Situații de Urgentă, Sistemul de Monitorizare Trafic (BTMS), “Linia verde” a PMB, DISPEC-Sistemul românesc de teletriaj și dispecerizare din cadrul SABIF (Serviciul de Ambulanță București Ilfov), Aplicația de gestiune a paturilor libere din spitale (ASSMB), Banca de date urbană a PMB, sistemul de fluxuri video al Metrorex, Sisteme AVL de localizare resurse de intervenție;
  • Sisteme de colectare automată a datelor din sistemele operatorilor de sprijin care monitorizează factorii de risc și transmit alerte;
  • Sisteme de alertare și avertizare de tip broadcast (panouri stradale, panouri Metrorex, sirene, mesaje SMS).

Facilitățile oferite de CMISU:

  • Sala Operatorilor: sală amfiteatru, dotare cu video-wall, stații de lucru, comunicații interne și externe (80 posturi)
  • Sala CMBSU: sala membrilor Comitetului municipal București pentru Situații de Urgență (60 posturi)
  • Sala multifuncțională: sala open-space, oferă posibilitatea utilizării în funcție necesitățile cazurilor de situații de urgență/criză
  • Săli suport: săli specifice pentru lucrul tuturor echipelor tehnice ale agențiilor
  • Zonă relații cu publicul, presă, 4 lifturi de acces, parcare interioară și exterioară, adăpost propriu ĂLA, cameră centru de date izolată Tempest
  • Zone de relaxare/odihnă, zone administrative;
  • Comunicații VOCE, DATE, VIDEO prin canale securizate :
  • Intră Agenții utilizând rețele ale centrului și având delimitări specifice pe agenții
  • Inter Agenții utilizând rețelele private și publice dictate de diferitele niveluri de hazard
  • Aplicația de date a centrului are interfețe dedicate schimbului de date cu toate agențiile și actorii implicați în managementul situațiilor de urgență;
  • Dotările clădirii asigură funcționarea independentă timp de minim 72 de ore, în acest fiind prevăzută cu generatoare de energie electrică redundante de 2×410 kva, rezervă de combustibil de peste 6 tone, rezervă de apa de 4 tone.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *