Vizita delegației israeliene la DSU


Astăzi, 2 septembrie  a.c., Departamentul pentru Situații de Urgență a fost o onorat în a primi vizita delegației israeliene formată din  omologii IGSU, domnul Oved Menashe, locotenent colonel, șef al Unității materiale periculoase HazMat respectiv domnul Yoni Cohen, director al Planului de Continuitate a Afacerilor și al Direcției Economice de Urgență.

Secretarul de stat, șeful DSU, dr. Raed Arafat a vorbit delegației străine despre   activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență, implicarea permanentă și performanțele în gestionarea situațiilor de urgență, devotamentul celor angrenați în acest sistem al urgențelor, unde fiecare zi este o provocare, redarea unei noi șanse la viață.

De asemenea discuțiile au vizat noile planuri de modernizare a sistemului de urgență din România, lucrurile întreprinse atât de către Departamentul pentru Situații de Urgență cât și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, proiectele derulate cu sprijinul fondurilor europene, achiziționarea de tehnică și echipamente pentru salvatori.

Au fost de asemenea prezentate tipurile de tehnică și echipamente performante destinate eficientizării misiunilor de salvare: containere cu accesorii de căutare a victimelor și salvare de sub dărâmături, tabere mobile pentru persoanele evacuate, autospeciale de salvare de la înălțime, automacarale pentru ridicarea obstacolelor grele, generatoare electrice pentru iluminat de mare capacitate etc.

Totodată, în cadrul discuției, s-a vorbit despre importanța implementării sistemului RO-ALERT, ajutorul real adus prin tehnica de difuzare a mesajelor de avertizare de tip Cell Broadcast în România, mai ales în contextul de astăzi, unde fenomenele meteo extreme își fac din ce în ce mai des apariția. Secretarul de Stat, domnul dr.Raed Arafat a vorbit și despre apliacția DSU, extrem de populară în România, cu peste 700000 de utilizatori, care furnizează informații permanent despre alertele meteo emise de A.N.M., cele mai noi și mai de interes subiecte, restricții de drumuri și altele.

Vizita delegației va continua la Centrul Municipal Integrat  pentru Situații de Urgență, unde înalții oficiali israelieni vor putea observa conceptul de sistem integrat, extrem de benefic  în contextul diminuări timpului de reacție în situații de de urgență.

La această întâlnire au mai participat domnul colonel Claudiu Zamfir, șef al Direcției Planificare Exerciții și Management Stări Excepționale și domnul locotenent – colonel Silviu Stoian din cadrul cabinetului secretarului de stat.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *