Vizita delegației elene formată din reprezentanții Secretariatului General al Protecției Civile din Grecia, la București


În contextul desfășurării Forumului Understanding Risk la București și prin prisma participării distinșilor invitați străini prezenți în aceste zile pentru a lua parte la seriile de conferințe intens orientate către reducerea riscului la dezastre, secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat a avut o întrevedere cu o delegație a Secretariatului General al Protecției Civile din Grecia condusă de Secretarul General, domnul Nikos Chardalias.

Discuțiile purtate s-au orientat către intenția părții elene de a acumula informații despre sistemul de urgență din România, pașii parcurși în realizarea unui sistem integrat, pregătirea tuturor celor care activează în sfera urgențelor, pompieri, medici, paramedici, asistenți, dotarea cu tehnică de înaltă performanță, măsuri de pregătire a populației dar și modul de implementare a sistemului de avertizare, RO-ALERT.

Șeful DSU a vorbit reprezentanților protecției civile din Grecia despre sistemul de avertizare RO ALERT, ajutorul real adus prin tehnica de difuzare a mesajelor de avertizare de tip Cell Broadcast în România, mai ales în contextul de astăzi, unde fenomenele meteo extreme, dintre care cele mai diverse, își fac din ce în ce mai des apariția. De asemenea, au fost purtate discuții și despre Aplicația DSU, extrem de populară în România, cu peste 900000 de utilizatori, care furnizează informații permanent despre alertele meteo emise de A.N.M., cele mai noi și mai de interes subiecte, restricții de drumuri și altele.

Secretarul de Stat, șeful DSU, dr.Raed Arafat a vorbit distinșilor invitați despre sistemul de urgență din România, cele mai recente acțiuni întreprinse atât de către Departamentul pentru Situații de Urgență cât și de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, derularea exercițiilor pentru pregătirea forțelor în cazuri reale de situații extreme, noile planuri de pregătire a viitoarelor exerciții dar și cadre de pregătire a populației în fața dezastrelor, cursuri gratuite de prim-ajutor prin Caravana Fii pregătit. Tehnica aflată în dotarea IGSU, achiziționată prin fonduri europene, de asemenea a fost un subiect punctat în cadrul discuției. Reprezentanții greci au putut vedea o parte din tehnica pompierilor în cadrul expoziției din fața Palatului Parlamentului, cu prilejul desfășurării Forumului Understanding Risk.

După întrevederea cu șeful DSU, distinșii invitați și-au manifestat interesul în a vizita Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență București-Ilfov, locul special amenejat unde operatorii STS, IGSU, SABIF, Poliție și Jandarmerie își depun aportul în a răspunde prompt salvării cetățenilor.

Această întâlnire punctează și prefigurează o bună relaționare pe sistemul de protecție civilă între cele două țări, subliniază de asemenea implementarea unor posibile viitoare proiecte comune, participări la diferite exerciții bazate pe tema creșterii rezilienței la dezastre.

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *